00:00:00
25 Apr

La conca di Salvatore Viscio

La conca

Me pare nu sècule, luntane,
quanne, li fèmmene,
che la conca mmane,
ièvene a pegghjà
l’acqua alla funtana,
adova, se ce facèva
fodda assà,
allucche e remure
nen mancavene ma’.
Pe li fèmmene zite
devèntave n’occasiona
pe vidé li nnammurate.
E, se dalli spasemante
ce sentèvene speiate,
cagnavène purtamènte
e cammenate.
Pure che la conca ncape,
sope lu fazzelètte abburretate,
menavene lu cule,
a nu quarte e l’aute.
Inte li case, ce vevèva tutte
che lu stèsse cuppine,
patre, figghje e tutta la famigghja.
Mo, quanne iaprime li rubbenètte,
l’acqua ce pare sampe vrètta,
e sanza capì se facime bbone
o facime male,
ci accattame l’acqua “menerale”.
Legenda:
conca: recipiente di rame battuto
ièvene: andavano
fodda: folla, calca
allucche: grida, urla
abburrutate: arrotolato
vève: bere
cuppine: mestolo, ramaiolo
vrètta: sporca

(Salvatore Viscio)

Da altre categorie